Istoric
Originea etimologică a numelui provine din limba greacă αμεθυστoς (amethystos) = „contra beției”, numele acesta se datorează credinței că persoana care poartă un ametist este cruțat de beție la consumarea vinului. O altă variantă a originii etimologice a numelui de ametist provine din legenda în care Bachus zeul vinului a turnat vin pe o nimfă care era transformată cristal, cristalul devenind violet. Ametistului i se mai atribuie rolul de apărare contra demonilor, contra furtului, această credință explică faptul că mormântul merovingienilor conținea șiraguri de ametist.
Culoare
Mineralul are frecvent o culoare violetă, de nuanțe diferite până la variante de culoare roz. Culoarea este distríbuită neuniform în masa mineralului, astfel apar dungi de nuanțe mai închise. Factori determinanți ai culorii sunt realizate prin prezența ionilor de Fe4+ așezați în structura atomică a rețelei tetraedrice. Culoarea ametistului s-ar datora prin înlocuirea unor atomi de siliciu cu atomi de fier, aceasta fiind o teorie controversată. Ametiste se pot transforma prin supunere la radiație în cristale incolore. Un efect asemănător de schimbare a culorii se realizează prin expunerea la soare, sau la căldură un timp mai îndelungat mineralului.
Răspândire
Ametistul este un mineral foarte răspândit în natură, exemplarele mai mari care se pot tăia și șlefui fiind folosite ca pietre prețioase, asftfel de cristale s-au găsit în Brazilia, Uruguay, Madagascar, Rusia, Germania și Sri Lanka. Asemenea cristale mari se găsesc în geodele (golurile) filoanelor hidrotermale asociat cu calcedonie și în rocile vulcanice.
Utilizare
Ametistul este o piatră prețioasă apreciată, fiind șlefuit frecvent ca briliant, navetă sau briolett. Varietatea de culoare violet închis este cea mai valoroasă, ca și varietate ametrin o stare de trecere de la ametist la citrin. Manipulații prin încălzirea ametistului la 400 °C se obține culoarea galbenă a citrinului, la fel prin încălzire se poate obține culoarea verde a prasiolitului, sau poate cuarț incolor, ca și degradarea cristalului prin fisurare.
Din secolele XIX-XX se pot obține pietre prețioase pe cale artificială, astfel se pot produce și ametiste care însă se pot deosebi de cele naturale.
Originea etimologică a numelui provine din limba greacă αμεθυστoς (amethystos) = „contra beției”, numele acesta se datorează credinței că persoana care poartă un ametist este cruțat de beție la consumarea vinului. O altă variantă a originii etimologice a numelui de ametist provine din legenda în care Bachus zeul vinului a turnat vin pe o nimfă care era transformată cristal, cristalul devenind violet. Ametistului i se mai atribuie rolul de apărare contra demonilor, contra furtului, această credință explică faptul că mormântul merovingienilor conținea șiraguri de ametist.
Culoare
Mineralul are frecvent o culoare violetă, de nuanțe diferite până la variante de culoare roz. Culoarea este distríbuită neuniform în masa mineralului, astfel apar dungi de nuanțe mai închise. Factori determinanți ai culorii sunt realizate prin prezența ionilor de Fe4+ așezați în structura atomică a rețelei tetraedrice. Culoarea ametistului s-ar datora prin înlocuirea unor atomi de siliciu cu atomi de fier, aceasta fiind o teorie controversată. Ametiste se pot transforma prin supunere la radiație în cristale incolore. Un efect asemănător de schimbare a culorii se realizează prin expunerea la soare, sau la căldură un timp mai îndelungat mineralului.
Răspândire
Ametistul este un mineral foarte răspândit în natură, exemplarele mai mari care se pot tăia și șlefui fiind folosite ca pietre prețioase, asftfel de cristale s-au găsit în Brazilia, Uruguay, Madagascar, Rusia, Germania și Sri Lanka. Asemenea cristale mari se găsesc în geodele (golurile) filoanelor hidrotermale asociat cu calcedonie și în rocile vulcanice.
Utilizare
Ametistul este o piatră prețioasă apreciată, fiind șlefuit frecvent ca briliant, navetă sau briolett. Varietatea de culoare violet închis este cea mai valoroasă, ca și varietate ametrin o stare de trecere de la ametist la citrin. Manipulații prin încălzirea ametistului la 400 °C se obține culoarea galbenă a citrinului, la fel prin încălzire se poate obține culoarea verde a prasiolitului, sau poate cuarț incolor, ca și degradarea cristalului prin fisurare.
Din secolele XIX-XX se pot obține pietre prețioase pe cale artificială, astfel se pot produce și ametiste care însă se pot deosebi de cele naturale.
Interesant, nu? Eu am ratat ametistul dar il am asigurat de la o colega.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu